- ianuarie 22, 2021
- Adăugat de: Savvy Editor
- Categorie: Newsletter
În Monitorul Oficial, a fost publicată Legea nr. 296/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
Astfel, vă rugăm să găsiți în cele ce urmează următoarele modificări, după cum urmează:
I. Consolidarea din perspectiva impozitului pe profit
II. Calculul profitului reinvestit
III. Tratamentul fiscal al cheltuielilor în regim de telemuncă
IV. Tratamentul fiscal al cheltuielilor reprezentând amortizarea aparatelor de marcat
V. Ajustările pentru deprecierea creanțelor
I. Consolidarea din perspectiva impozitului pe profit
- Sistemul de consolidare fiscală este opțional, perioada de aplicare a sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit este de 5 ani, calculați începând cu primul an al aplicării sistemului de consolidare fiscală și până la desființarea acestuia
- Sistemul de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit se aplică începând cu anul fiscal următor depunerii cererii
Pentru constituirea grupului fiscal membrii trebuie să îndeplinească, la data depunerii cererii, în mod cumulativ, următoarele condiții:
- deținere directă / indirectă a minimum 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare / drepturilor de vot pentru o perioadă neîntreruptă de un an, anterioară începerii perioadei de consolidare fiscală
- membrii grupului trebuie să fie plătitori de impozit pe profit cu același sistem de plată și an fiscal
- membrii grupului să nu facă parte dintr-un alt grup fiscal în sfera impozitului pe profit
- membrii grupului nu pot să aplice regimul special pentru contribuabilii care desfășoară activități de natura cluburilor de noapte
- membrii grupului nu se află sub procedura de dizolvare/lichidare
- Cererea se depune cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării fiscale. Sistemul de consolidare se aplică din anul fiscal următor depunerii cererii.
- Totodată, fiecare membru al grupului fiscal are obligația să întocmească dosarul prețurilor de transfer care va cuprinde atât tranzacțiile desfășurate cu membrii grupului fiscal, precum și cu entitățile afiliate din afara grupului fiscal.
II. Calculul profitului reinvestit
Potrivit modificărilor în vigoare, scutirea se va acorda în limita impozitului pe profit calculat cumulat de la începutul anului până în trimestrul punerii în funcțiune a activelor.
De asemenea, prezenta lege menționează faptul că această facilitate privind profitul reinvestit nu se poate aplica pentru casele de marcat pentru care contribuabilii au aplicat deja facilitățile acordate prin intermediul Legii nr. 153/2020.
III. Cheltuielile suportate de angajator aferente activității în regim de telemuncă pentru salariații care desfășoară activitatea în acest regim, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal.
IV. Cheltuielile reprezentând amortizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, care se scad din impozitul pe profit, sunt cheltuieli nedeductibile la calculul rezultatului fiscal.
V. Ajustările pentru deprecierea creanțelor devin integral deductibile în condițiile prevăzute de lege. Asadar, este eliminat pragul actual de 30% incepand cu 1 ianuarie 2022.
Departamentul Taxe & Fiscalitate
22.01.2021
